Viziune
Angajamentul meu în viața publică a rămas același, urmărit cu mare atenție și asumat responsabil în toate domeniile de implicare. Am căutat să promovez valorile ce le-am statuat încă de la începutul mandatului, care consider că trebuie să fie determinante în orice acțiune publică, fiindcă doar cultivând acestea în societate se poate produce acea schimbarea în bine de care România are nevoie. Speranța că se poate și la noi, nu doar în altă parte, m-a motivat permanent, indiferent de circumstanțe, iar cu curaj și demnitate, am reușit în această perioadă să demonstrez că voința politică și caracterul pot face diferența în sfera publică. Sunt gata să preiau problemele celorlalți, făcând din ele problemele mele. Sunt dispus să îmi asum responsabilități pentru comunitate, pentru cetate, pentru țară. Sunt activ multe ore pe zi, poate uneori supra activ, tensionat și în forță, tocmai ca ceea ce îmi propun să realizez parcă nu corespunde cu numărul orelor ce le am la dispoziție în fiecare zi. Realizez uneori că îmi doresc mai mult, că poate nu reușesc suficient, că parcă aș vrea să fie altfel, să se poată, să înțeleagă și ceilalți, mai ales factorii decidenți. Știu însă că trebuie să continui să fac ceea ce trebuie, chiar dacă uneori este nepopular. Când am convingerea că este bine și sunt cu conștiința împăcată, atunci chiar nu mai contează cine este împotrivă, fiindcă știu că adevărul va triumfa indiferent de circumstanțele de moment. Probabil că demersurile unui om politic sunt legate de evenimente, acțiuni și fapte, mai puțin de caracter. Eu însă cred că tocmai acesta contează mai mult în ecuația unei evaluări corecte. Contează să fie de cuvânt, să promită cât poate și să facă tot ce poate. Contează să fie corect și cinstit. Contează să demonstreze faptic ceea ce afirmă public. Contează și „votul” (americanii numesc „voting record”), care definește aplicativ filozofia de viață prin preferințe. Însă până la urmă conteaza totul, ansamblul de fapte, vorbe, chiar trăiri, ce în mare parte compun omul politic și îl definesc în funcție de prestația publică. Sunt ferm convins că societatea românească poate să cunoască o revigorare fantastică și să înregistreze o dezvoltare durabilă doar în măsura în care vom cultiva valori. Sunt determinat să urmăresc obiectivele încredințate, dar și cele asumate. Din convingerea că trebuie să fiu oricând gata să ajut și să fiu de folos, dar și conștient de nevoia de a reda încrederea populației în activitatea parlamentară, vreau să dau dovadă de bună practică în întreaga activitate.
Politică Externă
Încă de la intrarea în sfera publică am activat în sfera relațiilor înternaționale, coordonând proiecte majore in sfera carității, iar ulterior am fructificat în politică relațiile dobândite de-a lungul anilor. Am coordonat mulți ani la nivel național Comisia de Politică Extenă a PNL din poziția de președinte, ocupând totodată în Senatul României poziția de Secretar al Comisiei de Politică Externă a Senatului, iar ulterior cea de Vicepreședinte al Comisiei de Politică Externă al Camerei Deputaților. Am considerat că este imperativ necesar să nu ma împart pe mai multe zone de activitate, tocmai pentru a putea prin concentrare și dedicare să dau dovadă de profesionalism în sfera în care mă implic, iar colegii din partid și cetățenii să se poată baza pe mine, nu doar să mă considere unul dintre mulții alti politicieni ce fac de toate și nimic. M-am legat așadar numele de multe proiecte și demersuri internaționale de succes ai ultimilor ani pe care România le-a avut în plan extern. Am coordonat multiplele demersuri internaționale, vizite externe, înlâlniri bilaterale sau multilaterale, conferințe și proiecte înternaționale, iar sfera politicii externe va rămâne o preocupare importantă a mandatului meu public ce l-am asumat. Probabil cel mai semnificativ aport l-am avut în pregătirea unor vizite istorice deja la nivel de stat cu Statele Unite ale Americii. Relațiile cultivate de peste 30 de ani cu entitați, persoane și politicieni din SUA, credibilitatea ce am clădit-o și acțiunile comune, mi-au dat onoarea și capacitatea de putea interveni la cel mai înalt nivel pentru interesul României. Cred ca acest lucru trebuie privit ca o valoare câștigată și menținut, astfel încât cel mai important parteneriat strategic pe care România îl are să poată fi valorificat, ba mai mult dezvoltat și pe alte paliere decât cel de securitate și inteligence. Cred că diplomația românească trebuie să aibă o abordare de 360 de grade, înțelegând prin aceasta toate formele de diplomație cunoscute, cum ar fi: diplomația culturală, academică, religioasă, economică etc., care vor conferi României locul pe care îl merită atât în Uniunea Europeană, în organizațiile internaționale și lume. Mi-am propus să suțin aceste obiective cu fermitate și demnitate, în orice fel de demers înternațional, considerând că doar printr-o viziune modernă și o abordare pragmatică pe plan extern, vom putea avea rezultatele pe care ni le dorim și vom juca un rol esențial în sfera internațională.
NATO & Politică de Securitate și Apărare
Politicile de securitate sunt cele care dau garanția siguranței, absolut necerară pentru buna funcționare în toate domeniile, fiindcă fără securitate națională și apărare, nu poți să îți păzești economia, cu atat mai puțin să dai cetățenilor sentimentul de libertate și să asiguri calitatea vieții cetățenilor. Legat de calitatea de Membru al Adunării Parlamentare NATO, calitate ce am deținut-o începând cu 2016, țin să menționez că toate acțiunile întreprinse, evenimentele și participările internaționale, mi-au oferit posibilitatea să reprezint cu cinste interesele României în acest for extrem de important pentru țara noastră. În sfera apărării și inteligence, mare parte din activitate presupune o cunoaștere atentă a spectrului international. Partea tehnică este esențială, însă jocului politic internațional primează în acest domeniu. Doar printr-o bună cunoaștere și lăgături strânse pe această zonă se poate practic maximiza aportul de dotări și resurse de care dispunem din punct de vedere militar. Politica internațională și de securitate nu înseamnă, așa cum deseori se crede, doar o exercitare a unei funcții legitimată de poziția deținută în acel moment. Relațiile externe se cultivă și se dezvoltă, iar resortul cel mai important în acestă sferă este încrederea. Tocmai de aceea am fructificat mulți ani de zile aceste relații și am construit o rețea de prieteni, ce transcend afiliații, care oricând pot să se constituie într-un sprijin la nevoie. Cred că este vremea unei construcții serioase, durabile, de care România are mare nevoie în fața provocărilor de securitate și a dinamicii extrem de intense din sfera apărării.
Circumscripția Timiș- relația cu cetățenii
Mi-am asumat cu multă responsabilitate rolul de reprezentare a cetățenului în sfera puterii politice. Tocmai din acest motiv, am acționat permanent în a susține în legislativ și sfera publică orice inițiativă bună, venită din partea cetățenilor; solicitările venite din partea colegilor de partid; cerințele punctuale venite din partea primarilor din Județul Timiș sau altor entități ale statului; acțiuni și inițiative cetățenești; programe și proiecte ce vizează creșterea calității vieții etc. Înțeleg astfel rolul meu de parlamentar ca fiind similar unui emisar ce transmite la autoritatea centrală cererile rezonabile, legale și uneori chiar urgente, ale autorităților locale sau cetățenilor pe care îi reprezint. Practic, în tot acest timp am avut o intensă activitate de mjlocire pe lângă Miniștrii, Secretari de Stat, Directori de Agenții sau alte persoane în autoritate, susținând astfel tot felul de demersuri. Zilnic preiau cereri și doleanțe ale cetățenilor și ale autorităților locale, sesizări și memorii, cărora încerc să le găsesc o soluție legală de rezolvare. Militez cu fermitate pentru dezvoltarea Timișoarei, a Județului Timiș și totodată cea regională. M-am implicat activ în susținerea proiectelor ce vizează promovarea Banatului peste hotare, având multiple discuții cu potențiali investitori străini, politicieni din străinatate, în încercarea de a atrage investiții străine și susținere în proiectele de anvergură pe care ni le dorim. Susțin permanent mediul de afaceri autohton, având semnificative intervenții și intrevederi ca acestea să recunoască o atitudine diferită, venită din partea autorităților și bineînțeles, susținere din partea acestora, în vederea dezvoltării afacerilor. Consider că un proiect major ce va ajuta la dezvoltarea Timișoarei este acela de a putea fructifica avantajele ce vor putea fi culese din a fi Capitală Culturală Europeană. Așadar, sunt un susținător dedicat acestui program semnificativ ce, cu siguranță, va schimba în bine fața municipiului, a județului și regiunii, și de ce nu, va aduce bunăstare pentru toți cetățeni Banatului.